Am fost la Castelul Vrăjitoarelor, cea mai nouă atracție din Gorj
Nouă ne place să găsim locuri inedite din țară, așa că ne bucurăm enorm când dăm peste niște atracții turistice care intră în această categorie, cum este și Castelul Vrăjitoarelor. Am mers de multe ori pe drumul de la Horezu spre Târgu Jiu și știam de Pădurea Colorată din Bumbești Pițic, Gorj. Oprim aproape de fiecare dată să mai facem câte o poză.
Știam și de Casa Răsturnată din apropiere, însă am aflat că imediat lângă s-a deschis o nouă atracție turistică, fix pe placul nostru. Se numește Castelul Vrăjitoarelor, și cum îi spune și numele, e cu și despre vrăjitoare.
Cum a luat naștere castelul
Alex Ducu este „vinovat” de acest castel. Tot el a construit și Casa Răsturnată de lângă. Noi nu am mai apucat să intrăm pentru am ajuns după ora 17:00 și nu am fi avut timp suficient să le vedem pe ambele. Bine, teoretic am fi avut timp dacă ne grăbeam puțin. Am vrut însă să explorăm în voie și să facem și poze și videouri.
Lucrările la Castelul Vrăjitoarelor au durat aproximativ un an. Camerele sunt destul de înalte, având aproape 4 metri. Proprietarul spune că povestea castelului prezintă trei generații de vrăjitoare, adică bunicile, părinții și copiii. Unele vrăjitoare sunt sculptate în lemn de către un sculptor cu drujba, iar altele sunt realizate de către un artist plastic din diferite materiale.
Prețul unui bilet este de 20 lei pentru adulți și 15 lei pentru copii.
Programul este de la 9:00 la 19:00
Ce o să descoperiți la Castelul Vrăjitoarelor?
La Castelul Vrăjitoarelor o să găsiți vrăjitoare, desigur. Castelul este împărțit în mai multe camere, de la camera de leacuri la ceaun sau camera de ghicit, la camera spiritelor, camera voodoo sau a poțiunilor magice. Cum intri în castel e ști întampinat de câteva mături. Cel mai amuzant este că au și parcarea lor special amenajată, numită “Parcare Mături”.
Stela a fost prima vrăjitoare care ne-a întâmpinat cu “brațete deschise”. Pe fundalul camerei Poțiuni la Ceaun se auzea și o muzică creepy. Ne asteptam ca din moment în moment să se și miște doamna Vrăjitoare și să ne sperie, dar nu a fost cazul.
A urmat Camera de Ghicit în care se află Vrăjitoarea Roza. Ea are are multe cristale, amulete și unelte magice, care au fost folosite în trecut de vrăjitori pentru a realiza ritualuri și vrăji.
La camera de tortură vă așteaptă Lisa, o vrăjitoare simpatică, verde, care seamănă cu iubita lui Shrek. În laboratorul de poțiuni magice o găsiți pe Ardera. În camera spiriteror și camera voodoo găsiți multe păpuși atârnate de tavan, dar și unele puse într-un fel de sicrie de sticlă.
Am ieșit și pe acoperiș să vedem view-ul, apoi am coborât spre parter și ne-am mai distrat puțin cu măturile de la intrare. Nu am plecat înainte să facem o poză și în curte, cu acele Vrăjitoare mai diferite. Noi am putut să ne plimbăm liniștite prin Castelul Vrăjitoarelor. La ora când am fost noi nu era absolut nimeni și ne-am putut bucura de experiență.
Am citit puțin și părerile celor care au mai fost aici. Câțiva erau supărați că în fiecare cameră era câte un semn cu Nu Atingeți. Nouă ni se pare normal să pună astfel de mesaje, mai ales că sunt multe obiecte într-o cameră. Nu sții cum se poate sparge ceva, chiar și din greșeală.
Pentru noi a fost o plăcere să explorăm Castelul Vrăjitoarelor, ne-am distrat de minune. Îl recomandăm oricui trece prin zonă, dar copiii credem că o să fie cei mai fericiți.
Voi stiați de acest loc? Vreți să-l vizitați?