ATA Spa Hotel
Acum vreo doua luni, cand am fost in infotripul prin Bulgaria si Romania, nu am ajuns in primele 3 zile. De cum ne-am intalnit cu ceilalti, primul lucru pe care l-am auzit a fost “vaaai…dar ati pierdut cel mai frumos hotel, ATA Spa Hotel”. Si i-am crezut pe cuvant, pentru ca celelalte hoteluri in care am stat au fost destul de dezamagitoare. Cum gaseam cate ceva neinregula, ii auzeam pe restul spunand numai “ce frumos era dincolo” sau “primul hotel avea si spa si piscina” si tot felul de remarci din astea incat ne parea tare rau ca nu am ajuns din prima zi.
Fast-forward o zi mai tarziu…si ne intalnim cu Nikki, managerul ATA Spa Hotel. Am inceput sa discutam despre infotrip si i-am spus ca ne pare rau ca nu am ajuns si la Varshets si ca toata lumea a fost de accord ca ATA Spa Hotel a fost cel mai bun hotel din toata saptamana. Iar Nikki a fost foarte dragut si ne-a spus ca atunci cand o sa mai ajungem in Bulgaria, trebuie sa venim neaparat si la ATA Spa Hotel.
Si uita-ne cateva luni mai tarziu, strabatand din nou zona de munte a Bulgariei pentru a petrece cateva zile de relaxare totala. Cum ii zice si numele, ATA Spa Hotel este in primul rand un centru spa. Cum atatea plimbari lungi si-au pus amprenta asupra noastra, am hotarat ca vrem sa stam ca niste legume la soare si sa ne bucuram de tratamentele si masajele oferite de hotel. Am luat-o cu noi si pe prietena noastra Ada, care avea mare nevoie de deconectare si relaxare si exact asta am facut.
Varshets este una dintre cele mai vechi statiuni din Nord-Vestul Bulgariei, fiind cunoscut pentru clima de munte si izvoarele minerale medicale. In drumul catre Varshets o sa dati de cateva obiective turistice importante pe care noi vi le recomandam. Unele dintre ele le-am vazut in infotrip, la celelalte am fost cu Nikki (care ne-a asteptat in Vidin) care ne-a povestit cate putin si din istoria si legendele locului.
- Fortareata Baba Vida din Vidin, o fortareata medievala construita in secolul 10;
- Forateata si rocile Belogradchik, una dintre cele mai bine pastrate fortarete din Bulgaria, construita inca din timpul Imperiului Roman;
- Pestera Magura, aflata la 25 km de Belogradchik, veche de 15 milioane de ani (!!!)
- Pestera Ledenika, la 30 km de Varshets, se afla la 830 m deasupra nivelului marii si a fost deschisa pentru turisti in 1961;
- Manastirea Klisura, aflata la 12 km de Varshets , este una dintre cele mai mari manastiri din Bulgaria si dateaza din 1240, fiind reconstruita in 1869;
- Varful Todorini Kukli din Muntii Balcanii pentru iubitorii traseelor montane.
Locatie: Orasul Varshets (Vârșeț)
Addresa: 1a, strada Konstantin Penev
Cazare
- 59 camere duble;
- 3 apartamente standard;
- 3 apartamente family;
- 4 apartamente VIP
In prima noastra seara la ATA Spa Hotel am stat intr-o camera dubla, cu un extra pat pentru Ada, iar apoi ne-am mutat in Apartamentul Family. Apartament cu o sufragerie imensa, pe care am transformat-o si intr-un birou la un moment dat. Insa ce ne-a placut cel mai mult au fost paturile. Atat de moi si confortabile incat simtem ca dormim pe un norisor.
Toate camerele au in dotare:
– Aer conditionat;
– Wi-Fi;
– TV;
– Mini-Bar;
– Balcon;
– Telefon.
ATA Spa Hotel va mai ofera si
- Sala de fitness;
- Piscina exterioara si interioara;
- Jacuzzi;
- Sauna;
- Bai cu aburi;
- Loc de joaca pentru copii;
- Sala de conferinta cu 120 locuri.
Cand vine vorba de relaxare, cea mai mare parte am petrecut-o la piscina exterioara, care are un bar super dragut, cu scaunele montate in apa si in jacuzzi. Piscina interioara si sauna nu am folosit-o pentru ca am vrut sa ne bucuram de soare. Chiar daca eram practic in munti, am avut parte de zile foarte calduroase.
ATA Spa Hotel este primul centru SPA din Varshets si ofera o gama variata de servicii. Ei spun ca au creat o oaza de liniste unde ofera odihna corpului si placere sufletului. O sa gasiti aici 10 camere pentru proceduri corporale, masaje si tot soiul de tratamente menite sa te relaxeze. De cum intri in centrul SPA, dai de o atmosfera foarte relaxanta si parca ai vrea sa-ti petreci aici tot restul zilei.
Au o lista destul de lunga cu proceduri din care puteti alege, grupate in cateva categorii:
- Hidromasaj, cu uleiuri de aromaterapie si sare termala
- Masaj clasic si medical, de la cel de relaxare si aromaterapie, pana la masaje chinezesti si indiene;
- Terapii si ritualuri pentru corp: Ritualul Cleopatrei sau masaj cu ciocolata;
- Masaje si tratamente faciale, de hidratare, anti-ageing sau curatare in profunzime;
- Electrostimulare;
- Reform Body.
Noi am optat pentru masaje faciale de hidratare si masaje corporale de relaxare si ne-au placut foarte mult. De la decorul camerelor, pana la muzica aleasa, totul este pus la punct astfel incat sa ai parte de o experienta cat mai placuta si relaxanta.
Acum intelegem de ce colegii nostri din infotrip au laudat atat de mult ATA Spa Hotel. Cred ca este singurul hotel in care am stat si pe care nu l-am parasit pentru cele cateva zile cat am fost cazate aici. Am venit sa ne relaxam si nu ne-am dorit sa facem altceva, plus ca nici nu am simtit nevoia sa mai iesim sa exploram alte locuri (lucru extrem de ciudat pentru noi). Am vrea sa mergem si iarna sa vedem cum se schimba peisajul. Cred ca ar fi foarte interesant sa te afli in mijlocul muntilor acoperiti de zapada, bucurandu-te de piscina si tot felul de alte tratamente.
Mai multe informatii destre ATA Spa Hotel, cat si preturile camerelor gasiti AICI.
















































































august 31, 2017 at 2:30 pm
Prima mea vacanta in afara tarii a fost in Bulgaria, statiunea deosebita Balcik, alaturi de familia mea. Prima mea vacanta in tara a fost in Sinaia, la 8 luni. Mi as dori sa castig o vacanta, rasplata faptului ca am luat bacul. L as bucura si pe iubitul meu deoarece implinim 6 ani de relatie.