Pe urmele traditiilor romano-bulgare

Acum ceva timp am avut ocazia sa participam la un proiect foarte interesant, o colaborarea romano-bulgara care ne-a dus intr-un info tour pentru a descoperi traditiile, folclorul si mancarea din regiunile Montana-Vidin-Calafat, cele mai sarace zone ale Uniunii Europene. Proiectul a fost  finantat prin Programul Interreg V-A Romania Bulgaria si organizat de Asociatia „Regional Partnership for Sustainable Development-Vidin”si Asociatia Transfrontaliera E(quilibrium) Enviroment. Proiectul a fost gandit pentru jurnalisti si tour operatori si  urmareste punerea in valoare a obiceiurilor traditionale din judetul Dolj din Romania si regiunile Vidin-Montana din Bulgaria.

Prima parte a infoturului ne-a dus mai intai in Bulgaria si ne-a prezentat elementele de cultura si civilizatie traditionala din cele doua regiuni bulgaresti, iar ultimele 2 zile au fost rezervate pentru partea romaneasca. Noi am ajuns abia in a treia zi a infotourului, asa ca am ratat dansurile, cantecele si obiceiurile culinare din regiunea Montana, satele vizitate fiind Borovtsi, Zanfirovo si Chiprovtsi (faimos pentru covoarele cu doua fete).

Calatoria noastra a inceput cu regiunea Vidin si ne-am intalnit cu restul grupului la Gorni Lom. Gazdele ne-au intampinat cu pitka si banitsa, iaurt proaspat facut, dulceturi si miere traditionala, lucruri pentru care sunt recunoscuti. Ne-au prezentat cateva cantece si apoi am fost la muzeu, unde am vazut  obiectele si porturile traditionale. Am intrat putin si in primarie si am cam inteles de ce sunt considerati cei mai saraci din UE. Parca ne intorseseram in timp cu vreo 30-40 de ani, totul era destul de invechit. Ce sa mai vorbim de renovari…nici nu aveau parchet pe jos.

Ne-am continuat drumul cativa kilometric mai departe, la Chuprene, in tinutul turlacilor. Turlacii sunt oameni ai muntilor care se ocupa cu cresterea animalelor, etnici bulgari care vorbesc un dialect al limbii bulgare, diferit pe de-o parte si de alta a muntelui. Din pacate insa, dupa 1989, mai bine de 80% din populatia acestei zone a emigrat.  Am avut si aici o mica degustare cu gogosi, raci umpluti cu fasole (ardei rosii uscati) si pitka si banitsa (paine si placinta).

Pentru masa de pranz ne-am oprit in Stakevtsi, unde ne-a asteptat un adevarat ospat. Iar niste doamne in costume populare ne-au cantat cantece traditionale in timp ce torceau lana.

In aceeasi zi am facut un mic popas si la Belogradchik. Exista aici o fortareata pe care nu am apucat sa o vedem, dar ce ne-a impresionat cel mai mult a fost privelistea. Rocile din aceasta regiune sunt unice in Europa, situate in partea vestica a muntilor Balcani. Multa lume compara aceasta zona cu un fel de Grand Canyon balcanic, asa ca ar trebui pus pe lista de destinatiide calatorie. In plus, a fost nominalizarea Bulgariei pentru cele 7 Noi Minuni ale Naturii, reusind sa ajunga in semifinale.

Ziua de Joi ne-am inceput-o cu exporarea Pesterei Magura. Cum nu aveam hainele potrivite (niciuna nu avea bluze cu maneca lunga, doar un cardigan de fiecare) si cum plouase dimineata, doar sora calatoare Simy si-a facut curaj sa infrunte frigul din pestera (in unele parti temperatura a fost de 6 grade). Se zice ca pestera este veche de 15 milioane de ani si are o lungime de 2,5 km. Temperatura anuala este de 12 grade, iar umiditaea ajunge si la 80%. Ceea ce am gasit interesant au fost picturile de pe pereti, estimate a fiind vechi de 8.000-10.000 de ani, fiind realizate din guano (exremente de liliac).

Ne-am indreptat apoi catre Boynitsa, unde am vazut costumele populare si cum sunt ele facute. Aceste costume au fost printre preferatele noastre. Printre cele expuse erau si unele vechi de cateva generatii. In satul Shishentsi am gasit un loc aproape parasit, cu vreo 50 de locuitori ramasi. Aici am ascultat legendele locale despre zane (ielele). In drumul catre cazarea de Joi ne-am oprit si la Manastirea Albotin, una dintre cele 3 manastiri sapate in piatra din Bulgaria. In pajistea de la poalele manastirii ne-au asteptat alte preparate traditionale, cu un grup de la Casa de Cultura care ne-au prezentat niste dansuri din regiune. Seara am incheiat-o cum altfel decat cu si mai multa mancare traditionala.

Motto-ul zilei de Vineri a fost mancare, mancare, si mai multa mancare (de fapt, cam asta a for motto-ul intregului tur). Dupa micul dejun, prima oprire am facut-o la Novo Selo, unde am luat o “gustare”…gustare ii ziceau ei, dar de fapt era mancare intinsa pe vreo 3 mese. Aici am avut parte de o surpriza, grupurile de dansatori fiind acompaniati de o mini fanfara. Da, fanfara. Si a iesit ceva foarte misto.

Dupa nici o ora de mers am ajuns in satul Antimovo, unde ce sa vezi, iarasi mancare. Aici am ajuns pe teritoriul vlahilor, iar localnicii vorbeau si romaneste. Asa ca i-am putut intreba ce preparate au si cum sunt gatite. Am mancat aici cea mai buna prajitura, si cu toate ca am intrebat-o pe doamna cum e facuta, ne-a spus cam totul, pana la ingredientul din budinca roz. Am gasit aici cea mai variata mancare, de la ciorba, tocana, peste, pana la cartofi, branza si placinte. Atat de multa mancare incat puteai sa hranesti tot satul.

Catre seara am ajuns in Vidin unde ne-am cazat si am facut cateva poze pe faleza ca in dimineata urmatoare sa plecam spre Calafat, unde primarul localitatii ne-a primit la Muzeul de Etnografie (in fiecare localitate vizitata am fost primiti de catre primari). Dupa ce am vizitat muzeul si am admirat costumele populare, am dat iarasi de mancare, de data asta traditionala romaneasca. Si aici se presupunea ca este tot “gustare”, dar cum era atat de multa, am gustat din mai multe preparate. Seara am incheiat-o cu muzica si dansuri traditionale prezentate de niste ansambluri folclorilce din Calafat, Maglavit si Ciupercenii Vechi. Am facut o gramada de poze la Dunare, am gasit si o mica plaja si un ponton vechi, perfect pentru poze la apusul soarelui.

Ultima noastra zi in infotour am petrecut-o la Bailesti, unde surpriza, surpriza…ne-am plimbat cu caruta. Nu mai urcasem intr-o caruta de cand eram mici, asa ca am simtit experenta ca o adevarata aventura. Au urmat iarasi niste programe folclorice, urmate de o gustare cu gogosi oltenesti (sau scovergi cum mai sunt cunoscute in alte parti).

Ultima oprire a fost la Bechet unde am vizitat atelierul doamnei Antoaneta Nadu, faimoasa pentru covoarele tesute manual. Majoritatea covoarelor au teme oltenesti, dar realizeaza si modele abstracte, la cerere de la client. Am fost de-a dreptul fascinate cand am vazut cata indemanare si rabdare trebuie sa ai pentru a realiza un covor. Am afltat ca in medie ii ia cam 3 luni realizarea unui covor, fiind ajutata de cateva doamne cara lucreaza pentru dansa. Ne-a spus totusi ca generatia tanara nu mai este interesata de acest mestesug, nemaiavand ucenici tineri de multa vreme. Speram totusi sa nu se piarda acest mestesug pentru ca face parte din cultura si traditia noastra si trebuie dusa mai departe.

In aceste cateva zile am invatat destul de multe lucruri despre cultura bulgara si chiar si cea romaneasca. Avem chiar si unele locuri in care am vrea sa revenim, dar de data asta, avem totusi o mica cerinta…mai putina mancare, va rugam! Ne-am intors cu cateva kilograme in plus dupa un asa dezmat culinar.