Discover Romania. Sibiu
Ȋn această zi mohorâtă de octombrie ne-am gândit să scriem despre Sibiu, unul dintre orașele noastre medievale preferate, pe care l-am vizitat de cateva ori vara aceasta.Orașul este atestat din 1191, nu mai are nevoie de nicio introducere, fiind Capitala Culturală Europeană în 2007. Primul obiectiv care ne iese în cale este Piața Mare. A adunat viață orașului în jurul său înca din 1411, când era pomenită ca piață de cereale, dar există încă din 1366. Indiferent de anotimp, Piața Mare e locul primitor și dinamic unde se petrece întotdeauna ceva. Noi am apucat o expoziție de mașini care ocupa aproape toată piața, dar tot am reușit să facem câteva poze. Am intrat în Centrul de informare turistică să ne luăm o hartă a orașului, domnișoara de acolo întâmpinându-ne cu un “Hello” crezând că suntem turiști străini și apoi am pornit în continuare la drum, dar nu înainte de a poza principalele atracții din Piața Mare.
Galeria de artă românească are o arhitectură și o istorie deosebită, găzduind o mulțime de tablouri din România secolelor XVIII – XX
Clădirea primăriei – la început a fost bancă, apoi primărie, apoi CEC, iar din 2006 e din nou primărie. La parterul clădirii este și biroul de Centru de informare turistică
Statuia lui Gheorghe Lazăr din Piața Mare
În drumul nostru spre Piața Mică ne-a ieșit în cale Turnul Sfatului care a fost construit în secolul al XIII-lea, fiind folosit inițial ca turn de poartă, foișor de foc (punct de observație a incendiilor), închisoare, depozit de cereale, muzeu de științe naturale (pe la mijlocul sec. al XIX-lea).Turnul actual nu mai păstrează din construcția inițială decât nucleul ridicat până la înălțimea întâiului etaj, fiind refăcut de mai multe ori în decursul timpului. Turnul Sfatului a fost restaurat complet în perioada 1961-196. În acest moment, turnul este folosit pentru diferite expoziții și ca punct de belvedere, de la nivelul superior al turnului vizitatorii putând să vadă întregul oraș Sibiu și culmile munților Făgăraș. Noi am urcat până în vârf, iar la fiecare nivel am putut admira câte o expoziție de fotografie.
Am coborat din turn și am dat direct în Piața Mică, construită în secolele XIV-XVI. Se vedea Biserica Evanghelică la stânga și am hotărât să mergem mai întâi acolo și apoi să ne întoarecem în Piața Mică. Construcția Bisericii Evanghelice a început în 1320, pe ruinele unei vechi biserici romanice. Biserica a fost construită în trei etape, modificată și restaurată ulterior. Turnul bisericii are șapte niveluri și patru turnulețe, semn că Sibiul avea drept de condamnare la moarte. Orga bisericii a fost instalată în 1914, fiind atunci cea mai mare orgă din sud-estul Europei. Vizitarea Bisericii costă 5 lei, iar dacă vreți să urcați și în turn plătiți 8 lei. Evident că am urcat și acolo, numărând cele 200 de trepte care mai de care mai înfricoșătoare. Am zis că va fi o urcare lină, asta până când am ajuns să urcăm pe niște trepte destul de abrupte printre schele. Chiar nu vrei să te uiți în jos și să vezi atâta fier și bare de susținere. Puțin înfricoșător…
Mergând către Catredrala Ortodoxă, am văzut Casa Altemberger-Pempflinger, care a fost o închisoare și astăzi este muzeu de istorie, și am zis să intrăm puțin și să facem câteva poze. Nu ne-am luat bilet să vizităm tot muzeul (20 de lei) pentru că nu aveam timp, am luat doar pentru curtea interioară care a costat 1 leu. Ce ni s-a părut interesant a fost că nu ne-au dat un bilet propriu-zis , ci o vedere pe care ni s-a pus o ștampilă.
Am plecat de la Catedrală și am zis să o luăm pe straduțele mici și frumoase și să vedem unde ne duc. Am luat-o pe strada Poștei, am coborât scările și am dat în Teatrul pentru Copii și Tineret Gong. De aici am ajuns în Pasajul Scărilor care este numai din cărămidă și este ca o poartă de acces între Orașul de Jos cu cel de Sus. Ajungem în Piața Huett și dăm de Casa Calfelor, care din 2002 este reședința calfelor călătoare. Dar probabil vă întrebați cine sunt și ce sunt Calfele? Si noi eram curioase așa că am aflat și vă spunem și vouă . Încă din Europa Evului Mediu, calfele sunt tineri călători, plecați în lume să învețe meșteșug. Călătoria lor inițiatică e menită să-i așeze în final în rândul meșterilor pricepuți.
Din Piața Huett am ajuns imediat în Piața Mică, iar pe strada Ocnei se găsește Podul Minciunilor. Podul de Fontă pe care pășim și astăzi a fost construit in 1859, fiind primul de acest fel de pe teritoriul actual al României și al doilea din Europa. Mulți trecători ocolesc temători podul, iar alții pășesc ca pe ace. Legenda spune că dacă te încumeți să spui chiar și o minciună nevinovată, poate nu se va surpa sub picioarele tale, dar poate se va clătina amenințător.
