
Discover Romania. Târgu Mureș
Acum ceva timp am fost într-un weekend în Târgu Mureș. Având o populaţie de 144.806 locuitori, municipiul Târgu Mureş este reşedinţa judeţului Mureş. Aşa cum îi zice şi numele, Muncipiul Târgu Mureş s-a dezvoltat ca un târg, această caracteristică fiind determinată de amplasarea oraşului la intersecţia unor importante trasee comerciale. În prima jumătate a secolului XVI se remarcă între oraşele înfloritoare din Transilvania ca un important centru al producţiei meşteşugăreşti şi al schimburilor comerciale. Deşi în Târgu Mureş nu s-au păstrat clădiri deosebit de vechi, oraşul trecând prin mai multe incendii de-a lungul timpului, vechea urbe reuşeşte să-şi păstreze aerul de oraş medieval, cel puţin în partea centrală oraşului. Aici, o serie de clădiri frumos ornamentate amintesc de vechiul târg din perioada medievală sau de oraşul în plină dezvoltare din perioada interbelică.
Piaţa centrală, piaţa Trandafirilor, renumită datorită trandafirilor care împodobesc piaţa în ultimii zeci de ani, este locul în care se desfăşura „Târgul de pe Mureş” fiind totodată şi punctul central din care oraşul a început să se extindă. În Piaţa Trandafirilor se regăsesc şi principalele simboluri arhitecturale ale oraşului. Palatul Culturii este un astfel de simbol, renumit mai ales datorită Sălii oglinzilor şi a vitraliilor cu care este ornată clădirea. Un alt reper al oraşului şi totodată un punct turistic important este Cetatea medievală. Construită la începutul secolului XVII, având ziduri şi bastioane puternice, bine păstrate până astăzi, cetatea prezintă în incinta acesteia o biserică reformată cu o arhitectură gotică din secolul XIV-lea. Cetatea este şi locul unde au loc diferite acţiuni cultural-artistice, existând expoziţii de pictură, fotografie. Aceste tipuri de acţiuni au loc mai ales în perioada zilelor Târgu Mureşului, în luna iunie a fiecărui an. Din păcate era în renovare când am fost noi așa că nu am putut să o vizităm.
Ceea ce am vizitat și ne-a plăcut foarte mult este Palatul Culturii, care este ultima lucrare a arhitecților Jakab Dezso și Komor Marcell, construit între anii 1911-1913. Palatul Culturii este conceput simetric, cu o structură orizontală, având cinci niveluri : un parter înalt, mezanin și trei etaje. Cel mai faimos balcon decorează fațada secundară. Se reliefează din planul clădirii în formă de arc semicilindric, îmbogățind prin uși și ferestre încadrate în chenare decorative din mosaic și motive populare sculptate în piatră.
Marea sală de spectacole se compune din loji, balcoane și scena, având 800 de locuri, plus o orgă care are 4463 de tuburi, 63 de register, fiind una din cele mai impresionante instrumente în acele vremuri(1914). Când am fost noi era o repetiție pentru un spectacol de muzică populară, așa că am stat puțin să-i ascultăm și am văzut câtă muncă se depune pentru a ieși totul bine. Poate cea mai frumoasă camera în care am intrat este Sala Oglinzilor. Este un ansamblu reprezentativ din interiorul palatului, a fost denumit astfel deoarece pereții laterali urmau a fi și ei acoperiți cu oglinzi. Din cauza dificultăților de transport ivite, s-au montat doar două oglinzi, în ambele capete ale sălii. Deasupra acestora apare câte o pictură care surprinde viața cotidiană a secuilor.
Scările care urcă din holul principal și se termină la ultimul etaj sunt elemente de mare efect. Casa scărilor impresionează printr-o pictură ornamentală cu motive florale. Palatul Culturii este un punct important de atracție dacă ajungeți în Târgu Mureș așa că trebuie să-l vizitați. Palatul Administrativ este exact peste stradă de Palatul Culturii și este inspirat de palatele medievale din Europa. Trebuie să vă opriți să faceți măcar o poză. Noi ne-am mai plimbat prin centrul orașului și am facut poze la toate clădiriile interesante care ne ieșeau în cale. Nu am avut foarte mult timp la dispoziție pentru că într-o zi am făcut și o mică excursie până la Sovata și la Salina Praid, dar despre ele o să vă povestim altă dată. Stim că mai aveam multe de vizitat, dar nu am putut să le facem pe toate într-un timp atât de scurt, însă ăsta e un motiv bun pentru a reveni și altă dată.