Festival de tradiții românești
În weekendul ce tocmai a trecut a avut loc în Parcul Herăstrau, la intrarea Charles de Gaulle, un festival de tradiții românești. Noi am ajuns duminică și am găsit mulți producători români interesanți. Erau multe standuri cu dulciuri și mâncare gătită, dar cam multă carne pentru gusturile noastre. Existau și afișe care anunțau că au și mâncare de post, dar cum nu ne era foame, nu am zăbovit prea mult pe acolo. Mai erau și producătorii de miere și dulcețuri, de unde am și cumpărat o dulceață de fragi și una de cireșe cu mentă, o combinație inedită dar foarte gustoasă.
Am mai găsit porumb fiert, copt, popcorn, biscuiți, halva, nelipsiții kurtos kolacs și chiar prăjituri de casă (amandinele arătau genial). Am dat și peste niște standuri cu plăcinte umplute cu diferite sortimente și nu am rezistat până nu am luat și noi una cu mere. Evident că erau și standurile cu haine de blană, jucării, accesorii, ca la orice târg cu specific de altfel. Artiști de muzică populară erau prezenți pe scenă în timp ce la mesele amplasate special pentru acest eveniment lumea lua prânzul în voie.
Noi ne-am mai cumparat niște fursecuri fără zahăr și o ciocolată de casă cu portocale și merisoare, tot fără zahăr și am plecat bucuroase acasă. Noi susținem cu mare drag produsele tradiționale românești, de aceea ne place să mergem cât mai des la târguri de genul, pentru că nimic nu se compară cu produsele proaspete, făcute în casaă. Nu ezitați să mergeți dacă se ivește ocazia.









