Palatul Parlamentului. Senatul României
Palatul Parlamentului sau Casa Poporului este una din cele mai cunoscute clădiri din România și din lume. Aceasta găzduiește Senatul României și Camera Deputaților, fiind considerată a doua cea mai mare clădire administrativă din lume după Pentagon. Ȋnainte de Crăciun am fost invitate să vizităm Palatul Parlamentului, mai exact partea cu Senatul. Noi mai vizitasem Casa Poporului în 2012 dar din păcate nu am mai găsit pozele. Atunci am luat turul standard, cu vizita pe terasă și subsol și am stat cam 3 ore să-l vizităm, la sfârșit spunându-ni-se că am reușit să vedem doar 2% din clădire. La intrare ți se cere buletinul și este un control cam ca cel de la aeroport, apoi trebuie să stai aproape de grup și de ghid pentru că sunt șanse foarte mari să te rătăcești.


Pe parcursul desfăşurării vizitelor de la Senat, ghizii din cadrul Centrului de organizare şi promovare evenimente oferă informaţii cu privire la elementele arhitecturale ale spaţiilor Senatului dar şi cu privire la rolul, structura şi organizarea Senatului, activitatea legislativă şi controlul parlamentar, istoricul Senatului, precum şi alte informaţii de interes public. Intrarea la Senat se face pe partea cu strada 13 Septembie. Grupul nostru a greșit și se dusese către altă intrare așa că vizita noastră programată să înceapă la ora 10.00 a început ceva mai târziu. După controlul buletinelor ne-a întâmpinat ghida noastră și am putut începe turul. La intrare ne întâmpina o scară mare, care s-a dorit a fi o copie fidelă a celei existente în Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg. Scara are 30 m înălţime şi 27 m lăţime, iar treptele, contratreptele şi balustradele sunt construite din marmură.

Fiind înaintea Crăciunului, în capătul scării se afla un brad mare și frumos împodobit și am dat și de un grup de colindători care tocmai terminau turul. Ghida ne-a povestit apoi că toate candelabrele din interior sunt din cristal romanesc, iar cel mai mare candelabru se află in Sala CA Rosetti, cântărește 3 tone, are 700 de becuri și încap patru persone în el. Ȋn toată clădirea sunt 350 de tone de cristal. Ajunși la etaj, prima sală care se vizitează e sala Constantin Stere. Materialul decorativ folosit preponderent în realizarea acestei săli este lemnul. Suprafaţa sălii este de 500 m2, iar capacitatea acesteia de 155 locuri, dispunând de instalaţie de amplificare pentru conferinţe şi cabine pentru traducere simultană. Sala Constantin Stere a devenit principala locaţie pentru organizarea de reuniuni, seminarii şi conferinţe, iar in 2008 aici a avut loc Summit-ul NATO.
Un vizitator a întrebat dacă există aer condiționat și am aflat că nu, pentru că lui Ceaușescu îi era frică să nu fie otrăvit prin sistemul de ventilație așa că nici acum nu există AC în primele 3 etaje ale palatului, existând un sistem natural de ventilație. Următoarea sala e sala Avram Iancu, cea mai mică sală cu doar 55 de scaune, dar și cea mai des închiriată. Sala Avram Iancu are pardoseala din marmură albă de Ruşchiţa, cu elemente deco rative din marmură roşie de Moneasa şi bej de Căprior. Pe pereţi alternează “oglinzile” decorative din ipsos, cu stucatură de ipsos cu elemente decorative florale şi cu pilaştri din marmură albă de Ruşchiţa, cu caneluri. Nu există două Săli la fel în toată clădirea.

Continuăm drumul și ajungem la foaierul sălii de plen unde au loc diverse activităţi: primirea senatorilor la începutul legislaturii, sărbătoarea pomului de Crăciun, expoziţii tematice etc. Tot aici se instalează studiouri ale televiziunilor de ştiri, iar senatorii acordă interviuri presei. Aici ghida ne povestește că toată cladirea are becuri ecologice, iar dacă toate becurile ar fi aprinse în același timp atunci ar ajunge unui oraș cu 400000 de locuitori. Senatul ocupă 20 % din Parlament și sunt 84 de oameni care au grijă de 100000 de metri pătrați. Sala de plen o știe probabil toată lumea de la televizor. Sala de plen a Senatului a fost realizată prin transformarea totală a corpului de clădire aflat în centrul Palatului Parlamentului, la primul etaj. A fost necesară executarea gradenelor, în vederea aşezării în amfiteatru a fotoliilor şi pupitrelor, astfel încât să se obţină o rază de vizibilitate maximă. În alegerea materialelor şi a coloritului acestora s-a optat pentru diverse nuanţe de verde, culoarea care reprezintă Senatul României. Marmura verde smarald s-a folosit la finisajul peretelui din zona prezidiului, acelaşi material fiind aplicat pe coloanele şi parapeţii balcoanelor. Şedinţele de plen sunt transmise în direct pe un canal al TVR şi on-line pe pagina de internet a Senatului, unde se regăseşte şi arhiva înregistrărilor video.

Construcția a început în 1983, fiind nevoie de 400 de arhitecți sub coordonarea arhitectului-șef Anca Petrescu, de numai 27 de ani. La construcția Palatului au lucrat efectiv 20000 de oameni, numărul celor care au ajutat din provincie ridicându-se la 5 milioane. Cu toate acestea, Palatul Parlamentului a fost neterminat la Revoluție, lucrările finalizându-se abia în 1997. Ȋn prezent, în clădire lucrează 4000 de persone. După aproximativ 2 ore am terminat turul și am aflat mai multe lucruri despre cum se derulează lucrurile în Senat, cum se propun legile și care sunt camerele folosite de partidele politice pentru dezbateri. Acum am vrea să ne întoarcem și să facem și turul Camerei Deputaților plus turul standard pentru turiști.












