Trulli, casutele traditionale din Alberobello
Acum cateva zile vorbeam cu fetele si ne-am gandit ca ar fi frumos sa mergem intr-un city break sa organizam petrecerea burlacitelor pentru una din ele. Cineva a propus Italia pentru ca o sa gasim bilete de avion la preturi rezonabile, plus ca sunt si peisaje frumoase la tot pasul. Zicea ca ar vrea sa mearga in zona Bari-Alberobello, sa vada casutele trulli. Noi am fost acolo in toamna, dar am zis ca ne-am reintoarce cu cel mai mare drag (a fost una dintre regiunile preferate din Italia din tot ce am vazut pana acum). Ne-am amintit insa ca noi nu am scris despre Alberobello, asa ca o sa va povestim putin despre oras si istoria lui. Am fost cu familia intr-un city break in zona Puglia si Alberobello nu putea lipsi de pe lista. Din Bari, unde este aeroportul se ajunge usor aici, fiind doar 60 km intre ele. Noi am inchiriat o masina, asa ca am ajuns destul de repede.
Dar ce e asa faimos la Alberobello? Pai in special pentru Trulli! Poate va intrebati ce sunt aia? Trulli sunt locuintele italiene specific secolului 14, din regiunea Puglia, facute din piatra si chirpici, avand un acoperis conic. Alberobello este un oras istoric situat in sudul Italiei si aici se gasesc cele mai vechi case trulli. Casele originale numite „Trulli” (singular „Trullo”) din Alberobello au fost inscrise in anul 1996 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Am avut la dispozitie cam o jumatate de zi sa ne plimbam prin orasel, dar am avut timp sa vedem zona “turistica”, pe un deal numit Monte Pertica unde se gasesc doar case trulli transformate in magazine cu suveniruri sau mici muzee. Tot aici este si singura biserica trullo din lume. In zona se gasesc 1030 de case trulli. Pe celalalt deal al orasului, Aja Piccola, unde nu am ajuns din pacate. Aici se gasesc trulli tranformati in restaurante sau cele in care va puteti caza. Gasiti acolo aproape 600 de case.
Ce ni s-a parut interesant? De cum am ajuns, ni s-a parut ca am ajuns in satucul strumfilor si voiam sa pozam toate casutele. Desenele de pe acoperisuri au o semnificatie mistica, fiecare insemnand un anumit lucru. Sunt si cateva simboluri crestine pictate pe acoperisuri. O cruce simpla, cruce pe o inima strapunsa de o sageata (reprezentand-o pe Santa Maria Addolorata), un cerc impartit in patru cu literele S, C, S, D in interior (initialele sfintilor in cinstea carora este construita biserica). In plus, fiecare acoperis are un anume stil cu o forma sculptata in piatra, apartinand unei familii si de aceea se pot vedea mai multe case cu aceeasi sculptura pe acoperis. Unele acoperisuri au fost renovate in secolul 20 si in anii 2000, asa ca pe unele acoperisuri gasiti simboluri diferite.
Noi asteptam cu mare drag sa ne reintoarcem in Alberobello sa descoperim si zonele in care nu am fost. Mai sunt cateva orasele in zona pe care am vrea sa le exploram, asa ca speram sa mai ajungem inca o data in Puglia.













































mai 16, 2017 at 10:32 pm
Ce frumos! Merg si eu in Bari la final de Iunie pentru o saptamana si bineinteles ca trebuie sa ajung si in Alberobello. Stau o saptamana si asa cum ziceati si voi, sper sa pot sa descopar cat mai multe dintre orase si plaje.
Salutari!
https://egodiary.com/