
Unde fugim de aglomeratie. Plaja Samskara
Daca ne uitam in calendar, vara pare ca a trecut, insa vremea de afara inca tine cu noi. Asa ca zilele trecute am mers pana la Calarasi sa descoperim plaja de acolo. Cum din Bucuresti faci doar 1:30h, e locul ideal pentru relaxare si putin bronz. Lumea cauta acum locuri mai putin populate si aerisite si asta am gasit la Plaja Samskara din Calarasi.
Cum se ajunge si cum este plaja Samskara?
La doar 120 km de Bucuresti, pe insula bratului Borcea al Dunarii, se afla plaja Samskara, sau pentru localnici “Plaja Mare”. Trecerea din oras catre plaja se face cu catamaranul si dureaza 30 de secunde (da, ati citit bine).
Pretul unui bilet este de 10 lei dus-intors, dar daca sunteti cazati in complex, trecerea este gratuita. Programul este de la 8:00 pana la 20:00. De asemenea, puteti sa inchiriati si sezlonguri contra aceleiasi sume, sau puteti sa stati si pe prosop. Umbrelutele sunt destul de distantate si nu o sa aveti surprize ca ascultatul discutiilor vecinilor.
Ce mai e misto la plaja Samskara? Nisipul! Este foarte fin, fara nicio scoica. Puteai sa stai in el de drag, fara sa te deranjeze intepaturile atat de frecvente de la mare. Intrarea in apa nu este brusca, se face lin, dar trebuie sa aveti mare grija pentru ca sunt curenti puternici. Daca nu stiti sa inotati, sa nu va aventurati in larg.
Daca veniti doar pentru cateva ore la plaja, sa stiti ca gasiti aici si cabine de schimb si dusuri. Doar soare sa aveti, ca in rest nu o sa va lipseasca nimic. Si copiii au ce sa faca aici, avand la dispozitie un loc de joaca amenajat cu leagane, dar era temporar inchis din cauza pandemiei.
Cazarea la plaja Samskara
Noi am stat 2 nopti si am facut rezervare direct la ei pe pagina de Facebook, dar puteti sa o faceti si pe Booking.
Variante de cazare. Aveti 3 optiuni de cazare la Samskara:
- 9 casute colorate, toate cu baie proprie;
- 9 bungalow-uri, cu baie comuna.;
- cazare la cort.
Noi am optat pentru casuta colorata cu baie proprie si am platit 150 lei pe noapte, cu mic dejun inclus. Casuta chiar arata foarte cozy, a fost super curat si n-am avut nevoie de altceva.
Unde si ce mananci
Exista un restaurant cu cateva feluri de mancare, dar puteti sa va aduceti si un pachetel de acasa. Langa noi era cazata o familie cu copii si au venit cu mult bagaj de acasa, printre care si mancare. Ii vedeam mereu cum stateau pe terasa casutei si mancau ce-si adusesera de acasa. Daca stati mai mult si va plictisiti de acelasi meniu, este si asta o varianta buna.
Ce mancare au la restaurant? Nu foarte variata din pacate. Aveau doar ceafa de porc, scaricica de porc, mici, piept de pui, hamsie, carnati la gratar, saramura de crap si cartofi prajiti. Daca stati mai mult de 2 zile o sa vi se ia de acelasi meniu. Dar oricum erau bine preparate mancarurile. Aveau si bauturi, cu cateva cocktailuri pe care le puteati savura pe plaja sau la masutele de la restaurant.
Ce ne-a mai placut? Ca tot ce comandai venea intr-un recipient de plastic. Chiar daca nu e eco-friendly, pe perioada pandemiei este un lucru destul de bun (bine, ar fi fost de preferat recipiente bio-degradabile). Un mare plus a fost si faptul ca s-a putut plati cu cardul.
Pentru iubitorii de mountain bike, pe insula exista un traseu MTB cu o lungime de aproximativ 50km.
Daca vreti sa evadati si sa va simtiti in siguranta, plaja Samskara din Calarasi este locul ideal. Noi nici nu stiam ca exista o plaja asa aproape de Bucuresti. Nici nu mai are rost sa bati drumul pana la mare. Ai aici toate conditiile si este si mult mai retras. Cu siguranta o sa mai revenim, ca abia am descoperit acest loc.