Animalele de companie si surorile calatoare

Cum am luat o mica pauza de la calatorit, am zis sa profitam de ocazie si sa ne cunoastem mai bine. De obicei scriem despre locurile pe care le vizitam, insa vrem sa va povestim cate putin si despre noi. Ne-am gandit ca ar fi dragut sa va povestim despre animalele de companie pe care le-am avut de-a lungul timpului. Da, suntem genul ala de persoane care au avut intotdeauna animalute alaturi, fie ca vorbim de caini, pisici, hamsteri sau pesti. Din pacate pestii au rezistat cam doua saptamani pana au murit, iar hamsterul cateva luni. Hamsterul nu era un animalut dragalas cu care sa te joci, era o creatura care te musca si evada tot timpul din cusca. Din cate ne aducem aminte, pasari nu am avut nicioadata, asta daca nu punem la socoteala porumbeii si vrabiutele care-si tot fac cuibuiri la noi acasa.

Rex si Lala

Dar s-o luam cu inceputul. Animalele de companie, in special cainii, au fost nelipsite din viata noastra, inca de cand eram mici. Si pe toti ii chemau Rex si Lala. Da, am avut tot timpul cate o pereche, maidanezi adunati de pe marginea strazii sau adoptati de prin vecini, luati de cand erau pui. Ca o regula, cainii nu aveau voie in casa si-si petreceau timpul in curte. Ca un facut, Rex si Lala nu aveau vieti foarte lungi, asta si pentru ca stateam la curte si de multe ori fugeau si erau calcati de masini. Nu stiu cum se face, dar de fiecare data dupa un “incident” aparea cate un alt Rex sau Lala.

Pisicile maidaneze

Noua nu ne-au placut mult timp pisicile, dar tinem minte ca am avut doua, tot maidaneze, una tigrata si alta galbena. Erau tot timpul la noi in curte, dar de obicei veneau si plecau cum aveau ele chef. Nici ele nu au intrat niciodata in casa. Cu cea tarcata nu stim ce s-a intamplat si cum a disparut, dar cea galbena stim ca a fost calcata de masina de catre preotul din sat.

Ceva mai tarziu si-a facut aparitia o alta pisica, un ghemotoc alb cu negru care avea o relatie love-hate cu Rex si Lala (care din ei, nu mai tinem minte). Ziua era saraca pisicuta terorizata de caini, trageau de ea din toate partile, iar seara dormeau impreuna, ea cocotata peste ei. Nici cu pisica asta nu stim ce s-a intamplat. Eram destul de mici, prin scoala primara, iar dupa episodul asta nu ne-a mai trecut pragul nicio pisica.

Pongo

Cand aveam vreo 9-11 ani, verisorii de la Craiova si-au luat un caine Dalmatian. Eram la ei in vacanta si normal ca am vrut si noi unul, cum acasa nu mai aveam niciun Rex sau Lala. Si ce nume credeti ca i-am pus? Pongo! Foarte original, stim….eram putin obsedate de 101 dalmatieni pe vremea aia. Pe Pongo l-am avut vreo 5 ani si el a fost caine “de casa”, ceea ce l-a facut cam lenes. Ajunsese la un moment dat atat de gras ca semana ca un pepene, iar de alergat nici nu se punea problema. Cum ii placea sa iasa si din curte, a avut doua accidente de masina, dintre care una a necesitat operatie. Din pacate insa a murit otravit, dupa cateva zile in care a vomitat tot ce manca, nesupravietuind operatiei.

Kid, Leo si Coco

Am suferit enorm dupa moartea lui Pongo si a fost singurul caine dupa care am plans zile intregi. Dupa nici o saptamana, mama ne-a zis ca nu mai suporta linistea din casa, asa ca am hotarat sa luam alt catel. Si uite asa ne-am dus la Craiova, la veterinarul la care mergeam cu Pongo sa vedem ce anunturi are. Am gasit un anunt cu un pui de Dog German, care erau printre preferatii nostri.

Pentru sora calatoare Ramo a fost dragoste la prima vedere si l-a ales pe Leo, un puiut plin din cap pana in picioare de purici. L-am adus inapoi la veterinar, i-am facut vaccin si toate cele si eram gata de plecare. Veterinara mai avea prin cabinet si un pechinez de care sora calatoare Simy s-a indragostit iremediabil si a zis ca nu pleaca fara el. Avea deja 1 an, il chema Kid si a venit inapoi acasa cu noi.

La cateva luni ne-am intors la veterinar pentru alte vaccinuri, iar acolo am dat de o familie care dadea spre adoptie un Spitz de talie mica de 6 luni. De data asta eram cu tata si ne-a zis sa-l luam si pe el acasa. Era o mingiuta pufoasa, cu o mutra de vulpita simpatica pe nume Cocolino. Si uite asa am plecat noi de acasa cu doi caini si ne-am intors cu 3. Nu va mai spunem ca mama s-a suparat cand ne-a vazut intrand pe poarta mustacind si dandu-ne coate. N-a interest-o “Dar uite ce dragut e”, nici nimic. A hotarat ca nu-l place pe Coco si a incercat sa-l ignore.

Numai ca Coco a simtit chestia asta si se tinea numai dupa ea. Oriunde mergea mama, hop si Coco, iar pe noi ne ignora cu desavarsire. Coco a avut mari problem de comportament, nu stim ce a patit inainte, dar nu am putut sa-l luam niciodata in brate. Daca iti miscai picoarele pe sub masa, riscai sa fi muscat, iar daca auzea zgomote prea mari, se speria. In schimb, Coco era un cantaret desavarsit. Canta doar daca auzea pe cineva cantand langa el, niciodata de la tv sau radio.

Regele casei era Kid, cel mai mic de statura dintre ei. Leo, care ajunsese undeva pe la 60 de kg si era cam cat noi de inalt daca se ridica in doua labe, era cel mai bleg dintre ei. Lumea se speria de statura si de latratul lui, dar el saracul era un fricos si jumatate. Pe Kid l-am pierdut primul, cam dupa 5 ani, intr-un moment de rebeliune de-al lui. Cu ei am incercat sa nu le mai dam voie sa iasa din curte, dar fiind micut, tot gasea locuri pe unde sa se strecoare. Si asa si-a gasit si sfarsitul, calcat de o masina.

Cu Leo a fost alta poveste. Media de viata a Dog Germanilor e destul de scurta, undeva pe la 10-12 ani. Leo ajunsese la 10, dar nu asta i-a fost fatal. Intr-o seara, toate casele din zona au fost predate de hoti. Cand au ajuns la noi, banuim ca s-au speriat cand au vazut ditamai cainele si l-au lovit atat de tare ca i-au rupt piciorul din spate. Cand am chemat veterinarul ne-a spus ca nu are cum sa stie cat de grav este pentru ca nu are unde sa faca radiografie. Ne-a recomandat sa mergem la spitalul din oras, dar nu puteam sa ducem cainele la un spital de oameni. Pana la urma l-a operat, a vazut ca avea si soldul dislocat, i-a pus niste suruburi, si am asteptat recuperarea.

Dupa operatie, Leo n-a mai fost la fel. Slabise, si a durat ceva pana a putut sa foloseasca piciorul din spate, insa nu in totalitate. Deja imbatranise si nu a mai rezistat decat un an. Avea 11 ani. Coco e singurul care a murit de batranete, pe la 15 ani. El chiar a apucat vreo 2 ani sa se joace si cu ceilalti catelusi despre care o sa va povestim mai jos.

Jiggy si Buffy

Cand ne-am mutat la Bucuresti, nu am avut caini, erau doar cei trei acasa la parinti, pe care ii vizitam destul de des. Acum 4 ani, prietena calatoare Andreea a gasit la ea la munca un catel abandonat, un pechinez alb cu maro tare simpatic. L-a tinut cateva zile, dar cum trebuia sa plece din Bucuresti, ne-a rugat pe noi sa-l tinem putin. Cum la anuntul de adoptie raspundeau numai dubiosi, l-am “gazduit” mai multe zile.

Un weekend s-a facut o saptamana, apoi doua, apoi nu ne-am mai despartit de el. Andreea ii pusese numele provizoriu Jigodel pentru ca il gasise foarte murdar. Cand am decis sa-l pastram i-am schimbat numele in Jiggy. Dintr-un catel sfios si speriat, Jiggy a devenit in scurt timp regele castelului. Pe Jiggy nu l-am tinut mult timp la Bucuresti insa. Am plecat intr-un road trip vreo 3 saptamani si l-am dus la ai nostri.

Buffy a venit la noi ca un miracol de Craciun acum 3 ani. In a doua zi de Craciun, acasa la parinti, ne-am trezit la usa cu o chestie mica si zbarlita, de aproximativ 3-4 saptamani. Nu stim pe unde intrase si cum a ajuns la noi, insa a fost dragoste la prima vedere. Cel putin pentru noi. Mama in schimb a zis ca este cea mai urata catelusa pe care a vazut-o si sa nu ne gandim sa o pastram, ca nu noi o sa avem grija de ea. Noi o tineam una si buna cu “Dar uite cat de mica si frumoasa e”, ” E un miracol ca a ajuns la noi in curte chiar de Craciun” dar ea nimic, i-a facut doar un culcus afara. Pe noi nu ne-a lasat inima sa o lasam in frig, asa ca a doua zi a intrat in casa si acolo a ramas.

Buffy e o maidaneza de talie mica, cu o fata de caine lup si cu o energie de necrezut. Este si motivul pentru care Jiggy n-a mai vrut sa plece de la parintii nostri, devenind protectorul lui Buffy. Am incercat sa-i despartim, dar a fost saracul atat de deprimat incat a trebuit sa-l ducem inapoi. A, si mama zice acum ca Buffy e cea mai frumoasa catelusa.

Buffy a avut cea mai tare “aventura” ever….a fost calcata de tren. Da stim, nu suna foarte bine. Prin spatele gradinii noastre trece calea ferata, iar trenurile circula periodic. Nu stim cum a ajuns Buffy in gradina si apoi pe sine, dar s-a nimerit chiar cand a trecut trenul. Credem ca s-a ferit foarte bine cand s-a vazut acolo si s-a ghemuit sub sine. Nu a avut aproape nimic, a tras doar o sperietura groaznica si a fost in stare de soc cateva ore bune.

Freddie si Chai

Va spuneam mai inainte ca noua nu prea ne-au placut pisicile. Ni se pareau tot timpul niste creaturi evil care iti planuiesc moartea atunci cand dormi. Nu stim cum exact s-a intamplat, dar acum 8-9 luni sora calatoare Simy a decis ca ea vrea o pisicuta. Stia ca vrea o fetita pe care sa o cheme Luna. Si uite asa a rascolit ea toate anunturile si grupurile de adoprii in cautarea Lunei. Nu stia exact ce vrea, dar stia ca nu vrea o pisica neagra sau una tarcata.

Sora calatoare Ramo nu era prea incantata de ideea unei pisici si incepuse sa creada ca nu o sa gasim niciodata “pisica”. Asa ca ce strica sa-i trimita sorei calatoare Simy un link cu niste pisici date spre adoptie, singurul pe care il vazuse pana acum. Daca dupa atatea anunturi vazute fara succes, a presupus ca si asta o sa fie la fel. Ei bine, nu. Cand sora calataore Simy a vazut pozele cu pisicutele, a hotarat ca trebuie sa mergem sa le vedem de indata, pana nu o sa fie adoptate. Si uita-ne pe noi la ceas de seara, inconjurate de 5 picicute, incercand sa decidem pe care sa o luam cu noi acasa.

Deci sa recapitulam…ne-am dus sa luam o pisica, insa ne-am intors cu doua, una tarcata si una neagra, exact ce nu-si dorea sora calatoare Simy. Dupa o vizita la veterinar, Luna s-a dovedit pana la urma a fi Freddie, un alt lucru ce nu a mers conform planului. Pe Freddie si pe Chai ii avem deja de 6 luni si sunt tare simpatici.

Chai e genul de motan care iti acorda atentie doar cand are el chef, in schimb Freddie e cea mai iubitoare pisica ever si doarme in cele mai dubioase pozitii. Dorm mai toata ziua, ignora cu desavarsire jucarioarele cumparate de noi si prefera sa se joace cu dopuri, pungi sau te miri ce. Pana acum nu ne-au dat casa peste cap si speram sa ramana asa. Bine, asta daca nu puneti la socoteala faptul ca prefera sa-si ascuta unghiile pe canapea, care acum are colturile distruse. In rest, sunt niste ingerasi. A, au mai spart si o oglinda din aia verticala, dar e ok…aaaa..si au facut si o ditamai gaura intr-o perdea. Dar nu..serios..in afara de asta nu au mai distrus nimic.

Voi cum stati cu animalele de companie? Ati avut caini sau pisici? Care va plac mai mult? Noi recunoastem ca acum de cand avem pisici le iubim mai mult, dar doar pentru ca traim cu ele zi de zi. Cand mergem acasa la parinti insa, nu ne ignoram nici catelusii.