
Crăciun în familie
A trecut și Crăciunul și dacă nu ar fi fost bradul din casă nici nu ne-am fi dat seama. Ȋn perioada asta de obicei ne plângem de frigul de afară și zicem că am vrea să ne teleportăm în Australia, dar de Crăciun ne-am obișnuit cu zăpada și i-am cam dus lipsa anul ăsta. În așteptarea Anului Nou am zis să vă povestim cum petrecem noi această perioadă. Pentru noi Crăciunul e momentul când plecăm acasă la părinți, pornim în căutarea bradului perfect, împachetăm cadouri și ascultăm colinde. De obicei, prima dată împodobim bradul, dar anul ăsta ne-am abătut puțin de la tradiție și am împachetat cadourile mai întâi pentru că suportul de brad nu s-a potrivit și a trebuit să mai așteptăm o zi. Recunoaștem, nouă ne place să împachetăm cadouri, mai ales dacă găsim o hartie foarte draguță. Ȋn fiecare an încercăm să împachetăm măcar două cutii cu hârtia din anul respectiv pentru a putea fi folosită și în anii următori, de aceea la noi sub brad nu o să găsiți aceeași hârtie pe toate cadourile.
La noi tradiția spune că bradul se împodobește pe un fundal de colinde. Aranjăm frumos decorațiunile și globurile pe masă și apoi ne apucăm de împodobit. Anul ăsta am ales auriu cu roșu și roz, plus toate decorațiunile adunate de-a lungul timpului. Bineînteles că trebuie să facem și o mulțime de poze cu bradul în diferite stadii ale împodobirii. După ce bradul e gata urmează ora de relaxare când jucăm Coloniștii din Catan cu mama noastră (de când am cumpărat jocul și am învățat-o și pe ea, a devenit preferatul ei, spre disperarea tatălui care s-a săturat să audă atâtea schimburi de lemn și cărămidă).
Ziua de Crăciun e rezervată pentru timpul petrecut cu familia. Suntem doar noi patru, aranjăm frumos masa, cu și mai multe decorațiuni de Crăciun și împărțim cadourile. De obicei toată lumea știe ce primește pentru că de cele mai multe ori ne cumpărăm singuri cadourile, dar avem o regulă : fiecare trebuie să aibă un cadou surpriză care va fi desfăcut la sfârșit. De obicei cumpărăm cadouri și pentru copiii prietenilor, ne place să umblăm prin magazine să vedem ce jocuri au mai apărut și cu ocazia asta să vedem și ce am vrea să avem și noi (da, ne-am cumpărat și cărți de colorat, pentru adulți totuși, creioane colorate și jocuri de societate).
Dacă ziua de Crăciun este o zi liniștită și relaxantă, situația se schimbă ziua următoare. Este ziua în care organizăm masa festivă de Crăciun unde sunt invitați rude, fini și prieteni de familie. Anul acesta am fost 28, atât de mulți încât abia am încăput în poza tradițională din fața bradului, unde toată lumea are pe cap o căciulița de Moș Crăciun. De obicei masa de Crăciun durează de pe la prânz până seara târziu pentru că pe lângă multele feluri de mâncare, toată lumea așteaptă prăjiturile. Noi nu ne putem rezuma la a face doar unu-două feluri și nici nu cumpărăm. Totul trebuie făcut în casă, fără să trișăm cu creme instant cumpărate din supermarketuri. Așa ca în așteptarea prăjiturilor, printre un pahar de vorbă scoatem jocurile și începem campionate de cărți și de rummy. Toată lumea se simte bine, facem milioane de poze, mâncăm mai mult decât avem nevoie și ne punem la curent cu ce a mai făcut toată lumea.
Noi am petrecut un Crăciun minunat și așteptăm Noul An cu sufletul la gură. Sperăm să vă aducă și vouă cât și nouă cât mai multe călătorii. Noi deja ne-am planificat prima vacanță pe 2016!