
Rezoluții de anul nou
Am ajuns la sfârșitul anului, perioada în care toată lumea începe să-și facă liste cu rezoluții pentru 2016. Cred că cele mai populare rezoluții sunt cele cu ‘de la anul merg la sală’ și ‘la anul o să mă las de fumat’, dar multă lume renunță la ele după nicio săptămână. Am avut și noi liste cu rezoluții eșuate, singura care a rămas a fost cea cu ‘de la anul renunț la Cola’ (sora călătoare Ramo nu mai bea de 9 ani, iar sora călătoare Simy de 4).
Pentru anul ăsta am facut o listă ceva mai măricică și am zis să o împărtășim cu voi. Poate așa o să ne ținem de ea.
- Cât mai multă activitate fizică, mâncat cât mai sănătos, mers la sala regulat (Simy e prezentă mereu la sala, Ramo are perioade de lene maximă când trage chiulul).
- Să reluăm drumurile la stomatolog și să nu uităm de controalele periodice la doctor.
- Să comunicăm cât mai mult cu familia, cu rudele, să mergem să-i vizităm mai des.
- Să încercăm să ne vizităm prietenii sau rudele care stau în țări străine.
- Ca o nouă tradiție, să mergem în fiecare an în cel puțin un oraș pe care nu l-am văzut niciodată. Ne-am luat deja primele bilete pentru 2016 așa că se anunță un an bun. Și este chiar un oraș în care nu am fost niciodată.
- Să facem curat în dulapul cu haine și încălțări și să donăm ce nu mai purtăm.
- Ȋmpreună cu prietenele noastre, o dată pe lună, prin rotație, să organizăm o cină unde gazda o să gatească. Cu ocazia asta poate învățăm rețete noi.
- Să nu mai cheltuim bani aiurea. Am vrea să punem în fiecare lună o sumă de bani de care să nu ne atingem (o să-i numim ‘bani de călătorii’)
- Să vizităm cât mai mult din țara noastră.
- Să facem o vacanță mai lungă. Cu toate că anul acesta am stat o lună plecate de acasă, fiind cu mașina a fost destul de obositor și am fost mereu pe fugă, neavând parte de prea multă relaxare.
- Să vedem cât mai multe filme. Anul acesta am stat bine la acest capitol, marțea fiind declarată ziua de mers la film împreună cu prietenii.
- Să citim cel puțin 15 cărți pe an (Ramo este deja o ‘bookaholică’, Simy mai are de recuperat).
- Să ne dezvoltăm și să facem cât mai multe cursuri. Am făcut deja diverse cursuri de fotografie (Simy) și Photoshop (Ramo). Anul ăsta am vrea să facem în sfârșit un curs de italiană, ținând cont că Italia este țara în care ajungem cel mai des. Am mai pus ochii și pe unele de dezvoltare personală, turism și creative writing.
- Să aplicăm pentru viza de America.
- Să nu mai folosim atât de mult masina…dacă ar fi atât de usor.
- Să ne plimbăm mai mult cu bicicleta. Sora călătoare Simy și-a cumpărat bicicletă, dar nu știu dacă a reușit să se plimbe de 2 ori cu ea. Ȋn 2016 trebuie să se schimbe lucrul ăsta.
- Să găzduim o seară de jocuri între prieteni.
- Să ne crească blogul într-un mod frumos și să fim citite de cât mai multă lume.
Cam asta ar fi lista pe 2016. Voi ce vă propuneți pentru noul an? Să fie un an cât mai bun, cu cât mai multe realizări și cât mai multe călătorii!
Category:
Blog