
Cum sa vezi Roma in doua zile
Am realizat recent ca una dintre pasiunile noastre e vanatul de bilete de avion ieftine. Si de cand Ryanair a ajuns si pe piata noastra, suntem cele mai fericite. Avea si Wizz Air oferte bunicele, dar de cand toate zborurile opereaza de pe Otopeni, pretul s-a marit considerabil…ca sa nu mai vorbim de politica lor de bagaje. Asa ca Ryanair au devenit cei mai buni prieteni ai nostri, mai ales cand vin cu oferte de 4,99 € sau 9,99 €.
Asa ca atunci cand au anuntat o promotie, nu am mai stat pe ganduri si am luat bilete catre Roma, sa le facem o surpriza verisorilor. Toata treaba ne-a costat 20 € de persoana, iar cum am stat la verisori, nu am mai avut de platit si cazare. Sincer, am cheltuit mai multi bani cand am mers cu masina de la Bucuresti la Oradea decat la Roma cu avionul, asa ca traiasca companiile aeriene low-cost! Am ajuns lunea la ora 23:00 si am plecat miercuri la 18:00, asa ca teoretic doar “am trecut” pe la ei. Dar cu avionul.
Cum sa vizitezi Roma
Nu stim cum se face, dar de aproape de fiecare data cand am ajuns la Roma am fost cu persoane care nu mai vizitasera orasul. Si la fel s-a intamplat si acum. Cum nu prea am avut timp de vizitat, am facut versiunea noastra de “cum sa vezi Roma in 2 zile”. Presupunem ca se poate adapta insa si pentru un city-break. Si cand spunem “vizitat”, nu ne referim stat la cozi la obiectivele turistice, pentru ca astea iti mananca cel mai mult timp. Nu, intr-un city-break ce o sa faci cel mai mult e sa te plimbi pe stradute.
Iar daca tii neaparat, iti alegi unul sau doua obiective importante (noi recomandam Colosseumul sau Vaticanul). Noi ne-am pus de accord cu Alex si de data asta am ales sa colindam strazile de langa obiectivele turistice. Am mers atat de mult pe jos in prima zi incat nu ne mai simteam picioarele. Iar cand am verificat aplicatia pe telefon, ne-a aratat ca parcuseseram 23 km!!
Ziua 1
Am inceput de dimineata cu Coloseumul. Am iesit la statia de metrou si i-am dat ocol, oprindu-ne sa facem poze. Ploua marunt si totul era cam gri, dar aveam o umbrela colorata care ne-a inseninat ziua.
Ultima data cand am fost la Roma, Colosseumul era inca in renovare asa ca ne-am bucurat sa vedem ca disparuse plasa aia de protectie si puteam face poze fara sa trebuiasca sa ne chinuim sa gasim unghiul perfect. Cu toate ca ploua, era o coada destul de maricica la intrare, plus altii ca noi care faceau poze pe afara.
Arcul de Triumf – Coloana lui Traian – Monumentul Vittorio Emmanuele
De la Colosseum am continuat cu Arcul de Triumf, Coloana lui Traian si Monumentul Vittorio Emmanuele, aflate in apropiere. Ne-am asezat pe o banca si am inceput sa mai facem niste poze.
Monumentul Vittorio Emmanuele, o cladire impresionanta din marmura alba, e una din preferatele noastre din Roma, asa ca nu puteam rata ocazia de a o prezenta si lui Alex.
Via del Corso
De aici am pornit spre Via del Corso, unde nu am avut o directie anume. Teoretic, este o strada lunga care da in Piazza Del Popolo, dar nu am vrut sa mergem de la un capat la altul pe ea. Sunt o gramada de stradute pe de-o parte si de alta. Trebuie doar sa te uiti si sa decizi daca te atrage suficient ca sa o iei in directia aia.
Cam asta a fost si strategia noastra. Arata bine straduta? Hai sa intram si sa facem niste poze. Si uite asa am dat de cladiri care mai de care mai interesante. De fiecare data ne intorceam insa pe Via del Corso si continuam povestea cu stradutele.
Fontana di Trevi
Daca te abati de la Via del Corso, pe stradutele laturalnice, o sa dai si de Fontana di Trevi, complet renovata acum. Nu stim cand am vazut atat de putini turisti aici, probabil vremea ploioasa i-a speriat putin, dar nu ne plangem. Am scapat de puhoiul de lume si am am avut in sfarsit loc de pozat.
Piazza del Popolo – Gradinile Borgheze – Scarile Spaniole
Am revenit pe Via del Corso si am ramas pe strada asta pana la Piazza del Popolo. De aici am urcat spre Gradinile Borgheze si ne-am oprit pe Terazza de Pincio unde am putut admira Roma de sus. Ne-am intors apoi in Piazza del Popolo si ne-am continuat drumul spre Scarile Spaniole.
Aici am dat iarasi de putina lume, lucru care nu l-am mai intalnit pana acum la Roma. De fiecare data cand am ajuns la Scarile Spaniole, fiecare treapta parea ocupata de catre cineva. Oameni cat vedeai cu ochii, atat de multi incat iti venea sa pleci si sa scapi de multime. Acum insa totul a fost perfect, cu toate ca incepuse sa ploua marunt.
Panteon si Trastevere
Incursiunea noastra prin Roma a continuat pe stradute, de la Scarile Spaniole ajungand la Panteon. Aici a fost singurul loc in care am intrat, neavand taxa de intrare si nici cozi.
Iar de aici am continuat catre Trastevere, unul dintre cartierele noastre preferate din Roma. Stradute pietruite, stradute inguste, stradute intortochiate…ce mai, tot ce ne place noua la un oras vechi. Ne-am oprit si la un barulet pentru Apperitivo de la ora 5 ca sa ne mai si incalzim putin. Dupa o mica gustare am plecat inapoi spre verisori.
Ziua 2
Ziua de miercuri a fost una destul de scurta pentru ca la 16:00 trebuia sa plecam spre aeroport. Am hotarat sa vedem partea cu Vaticanul si Castelul Sant’Angelo. Dimineata a inceput destul de bine, cu ceva raze de soare si temperaturi mai ridicate. Ocazia perfecta pentru noi sa ne scoatem rochiile de la Livada Cu Rochii si sa pornim iarasi la pas prin Roma. Eram intr-o buna dispozitie, iar rochitele colorate ne faceau sa uitam ca vremea nu prea tine cu noi.
Cum plecasem pe soare, am lasat umbrela acasa. Cand a inceput ploaia, n-am avut de ales si ne-am cumparat umbrele. Dar cel putin am ales una care se potrivea perfect cu rochiile din Livada si lumea incepuse sa se opreasca si sa se uite la noi cand faceam poze, asa ca nu ne-a mai interest ploaia. Rochiile noastre colorate si umbrela vesela ne-au dat o energie pozitiva.
Dupa ce am coborat la statia de metrou de la Vatican, am luat-o usor la pas sa gasim o cafenea draguta. Stiam noi una tare simpatica pe Via Borgo si am bagat adresa pe navigator. Cand am ajuns acolo, am descoperit ca se inchisese. Noroc ca pe Via Borgo sunt destul de multe cafenele si restaurante. Am ales una si ne-am savurat cappuccino-ul si ginsengul.
Vatican
Am luat-o apoi catre Basilica San Pietro. Cum nu aveam de gand sa intram, am dat un mic ocol in piata. Am facut si aici niste poze, asta pana a inceput ploaia. Nu ne-a deranjat la inceput, era o ploicica marunta, dar cand am vazut ca nu da semne ca s-ar opri, am plecat din piata spre castel.
Castel Sant’Angelo
Am luat-o la pas catre Castelul Sant’Angelo si am ajuns destul de plouati, asa ca ne-am oprit sa ne luam umbrele. Am rascolit putin standurile cu carti vechi si ne-am indreptat catre podurile de peste Tevere. Copacii erau inca verzi, iar ramurile lor formau arcade ce ne faceau sa ne imaginam ca o sa intram intr-un taram fermecat, ferit de vremea ploioasa, unde totul este verde si luminos.
Aici s-a incheiat aventura noastra in Roma, reusind in mare sa facem un traseu in care sa cuprindem unele dintre cele mai importante obiective ce merita vazute in Roma.