Top 7 muzee de vazut in Madrid
Ne-am intors recent de la Madrid si la sfarsitul calatoriei ne-am dat seama ca am vizitat mult mai multe muzee decat o facem in mod normal. Recunoastem, atunci cand mergem intr-un oras nou, muzeele nu sunt niciodata in capul listei noastre cu locuri de vizitat. Mai ales daca suntem in orasul respectiv doar pentru vreo 3 zile, cam cat dureaza un city-break.
Ei bine, cu Madrid a stat putin altfel situatia. Atunci cand am inceput documentarea, atat pe Google cat si pe Instagram, ne-au atras atentia cateva muzee. Stiti cum e atunci cand incepi sa te uiti la Reels si din una in alta ajungi la tot felul de videouri interesante. Ei bine, asa a stat situatia si la noi. Pe langa faimoasele Prado si Palatul Regal, Instagram ne-a tot sugerat reels-uri cu cateva muzee “altfel” si evident ca le-am pus pe lista. Dar sa o luam cu inceputul.
Muzeul Prado
Muzeul Prado este unul dintre cele mai importante muzee din lume. Si este imens. A fost inaugurat in 1819 si are peste 9000 de opere de arta. Gasiti aici picturi ale unor artisti spanioli celebri, datand din secolul al XIV-lea, pana la inceputul secolului al XIX-lea. Evident ca nu lipsesc nici picturile cele mai faimoase ale lui Diego Velazquez si Francisco Goya. Din cate am citit, la Muzeul Prado sunt expuse cele mai multe opere ale lui Goya.
Au si cateva expozitii termporare.
Am fi vrut sa va aratam cateva tablouri care ne-au placut foarte mult, insa din pacate nu am putut face poze in interior. Am apucat sa facem vreo 2 poze la inceput, insa ni s-a atras atentia ca fotografiatul este strict interzis. Si chiar tineau la lucrul acesta. Daca prindeau pe cineva pozand vreun tablou il puneau sa stearga imediat fotografia, pe un ton mai mult sau mai putin politicos. Asa ca o sa va lasam pe voi sa descoperiti Muzeul Prado in calatoriile voastre in Madrid.
Pretul unui este bilet de 15 euro, iar persoanele sub 18 ani si studentii intre 18-25 ani au gratuit. Ce mai e interesant? Toata lumea are acces gratis in anumite zile si ore. De luni pana sambata intre 18:00-20:00 si duminica si in zilele de sarbatoare de la 17:00-19:00. Dar atentie, daca optati pentru varianta asta, sa va asteptati la cozi destul de mari si riscati sa nu mai apucati sa-l vizitati.
Palatul Regal din Madrid
Palatul Regal din Madrid este versiunea spaniola a Versailles-ului din Franta. A fost construit in stil neoclassic in secolul al XVI-lea si a fost ridicat la ordinul regelui Filip al V-lea.
Este resedinta oficiala a Regelui Spaniei din Madrid si este singura resedinta a Ceremoniilor de Stat care se poate vizita. Avand o suprafata de 135.000 metri patrati, adica vreo 3418 de camere, este cel mai mare palat regal din toata Europa. Totusi, Regele Juan Carlos si familia regala nu locuiesc in el, ci intr-un palat mai micut, Palacio de la Zarzuela, aflat la marginea Madridului. Palatul este detinut de statul spaniol si administrat de Patrimoniul National, o agentie publica a Ministerului Presedentiei. Palatul Regal este deschis publicului si este inchis atunci cand este folosit de rege pentru functiile de stat (banchetele pentru vizita sefilor de stat, receptii oficiale guvernamentale sau prezentarea de noi ambasadori la regelui).
Si la Palatul Regal veti gasi o colectie impresionanta ce cuprinde opere a marilor pictori din secolul al XVI-lea, precum Velazquez, Goya Rubens, El Greco si Caravaggio. Sunt expuse aici cam 3000 de lucrari, insa din pacate doar in primele 2 camere ai voie sa faci poze. Noua ne-a placut super mult, in fiecare camera in care intram scoateam cate un mare WOW. Cand credeam ca nimic nu ne mai putea surprinde, mai aparea cate ceva impresionant in urmatoarea camera.
Pret bilet: 12 euro. Si aici puteti vizita Palatul gratuit daca veniti de luni pana joi intre 17:00-19:00 si sunteti cetateni ai Uniunii Europene.
Miercurea sau sambata dimineata puteti vedea si schimbarea garzii.
Palatul Velazquez
Palatul Velazquez se afla chiar in Parcul Retiro, langa Palatul de Cristal. Nu era neaparat pe lista noastra, dar cum eram deja in parc, ne-a atras atentia cladirea si am hotarat sa intram. Palatul Velazquez a fost construit intre 1881-1883 si fost denumit dupa Ricardo Velázquez Bosco, cel care a facut si Palatul de Cristal.
Palatul este de fapt o anexa a muzeului Reina Sofia, toate operele de arta fiind “imprumutate” de la muzeul-mama. Aici o sa gasiti in principal tablouri de arta contemporana. Inca din 1987, Palatul Velazques are expozitii temporare ai artistilor Cindy Sherman, Nan Goldin, Juan Muñoz sau José Manuel Broto. Intrarea este gratuita.
Muzeul Ikono
Muzeul Ikono este un muzeu mai “diferit” din Madrid, fiind o galerie de arta interactiva, care se afla chiar in fata muzeul mult mai cunoscut, Reina Sofia. Este un muzeu pentru toate varstele ce se intinde pe 3 etaje (sau peste 600m²). Aveti 15 camere de explorat, fiecare din ele punand accent pe cate un simt. Fie ca e vorba de vaz, auz, miros sau atins, aici va veti distra cu siguranta. Noi am facut rezervare la prima ora si ne-am putut bucura in liniste de camerele de la Ikono. Aveti o ora la dispozitie ca sa descoperiti toate camerele si sa faceti cate poze doriti.
Noua ne-a placut super mult pisicina cu bile, nu am mai fi plecat de acolo, dar stiam ca mai avem atatea de explorat. La Muzeul Ikono puteti descoperi unicul parc de interior cu bambus din Europa, lampi imense sau picturi murale facute de artisti locali.
Pretul unui bilet la Ikono este de 15 euro pentru adulti, 8,5 euro pentru elevi.
Muzeul Sweet Space
Un alt muzeu mai “altfel” este Sweet Space Museum. Se afla in interiorul mall-ului ABC Serrano si este un spatiu al experimentelor dulci, alcatuit din 9 camere. In fiecare camera am avut pe cineva care ne-a povestit despre artistul care a facut opera respectiva, iar la final am primit ceva dulce. Am primit cate un dulce diferit in fiecare camera, asa ca abia asteptam reward-ul.
Ce puteti vedea in camerele muzeului Sweet Space? Palmieri din vata pe bat, laboratoare de inghetata, o padure de bomboane sau o cascada de acadele. Sweet Space Museum are si un magazin de unde puteti cumpara diferite dulciuri. Puteti sa intrati aici gratis, chiar daca nu aveti biletul pentru muzeu.
Pretul unui bilet este de 18 euro, 12 euro pentru copii pana in 12 ani. Aveti si optiunea de pachete pentru familie.
Palatul Cibeles din Madrid
Palatul Cibeles se afla in Piata Cibeles, langa Fantana Cibeles. Zona este faimoasa pentru ca de fiecare data cand Real Madrid castiga un trofeu, suporterii se aduna in jurul fantanii pentru a sarbatorii. Palatul Cibeles (sau Palatul Comunicatilor cum a fost numit mult timp) a fost construit intre 1905-1917 de Antonio Palacio si Joaquín Otamendi pentru a fi sediul central postei. Cladirea a gazuit si Muzeul Postei pana in anul 2007, cand cladirea a devenit primaria orasului.
La intrare o sa aveti un mic control ca la aeroport si nu aveti voie cu mancare sau bautura. Pe langa birourile primariei, cladirea gazduieste si CentroCentro, un centru cultural ce se intinde pe etajele 1, 3, 4 si 5. Acesta pune accent pe arta contemporana si gazduieste diferite expozitii temporare sau worksop-uri. Puteti merge si pe acoperis pentru un super view, dar din pacate cand am fost noi scria ca este sold out. Intrarea este gratuita.
Muzeul Cerralbo
Am lasat la final Muzeul Cerralbo, un muzeu mai putin cunoscut care ne-a uns pe suflet si unde am fi pozat fiecare coltisor. Este muzeul la care am stat cel mai mult la coada, insa nu am regretat niciun minut pentru ca ne-a uimit la fiecare pas.
Fosta resedinta a al 17-lea Marchiz de Cerralbo si al familiei sale, acum este o casa-muzeu care se poate vizita. Muzeul Cerralbo te duce inapoi in timp, la sfarsitul secolului al XIX-lea, inceputul secolului XX, avand ocazia de a vedea cum traiau aristocratii Madridului. Casa a fost constuita intre 1883-1893 si a fost gandita atat ca o resedinta, cat ca si un spatiu in care familia sa expuna obiecte de arta (la acea vreme, colectia lor era considerate a fi cea mai importanta colectie privata a tarii).
Muzeul Cerralbo are 4 etaje, insa se pot vizita doar 2: mezaninul, dedicat vietii de zi cu zi a marchizilor si primul etaj dedicat vietii sociale. Daca la inceput pare o casa-muzeu cam ca oricare alta, cu cat inaintezi in camera iti dai seama cat de bogati au fost cei din familia marchizului. Etajul este pe stilul “lux si opulenta” al secolului XX, insa nimic de prost gust.
Pretul unui bilet este doar 3 euro, insa il puteti vizita gratuit joia de la 17:00-20:00 si duminica de la 10:00-15:00. Fiind un muzeu destul de micut, aveti ceva de asteptat pentru ca se intra in grupuri. Noi am fost intr-o zi de duminica si am stat putin peste o ora la coada. Am intrat printre ultimele grupuri si practic am inchis muzeul. Cand am terminat ultima camera si am mers sa ne luam hainele de la garderoba, angajatii stingeau deja luminile si veneau dupa noi sa inchida muzeul.
Voi ati fost la Madrid? Ce muzee ati vizitat? Care v-a placut cel mai mult?