3 sfaturi pentru ingrijirea picioarelor dupa calatorii
Nu stim voi cum sunteti in calatorii, dar noua ne place sa exploram in loc nou mergand pe jos. Ni se intampla de multe ori sa strabatem cate 10-20 km pe zi fara sa ne dam seama. Recurgem si la mijloacele de transport in comun, in special metroul, in orasele in care exista. Sunt si orase, sau parti ale oraselor, care nu pot fi explorate decat la pas. Lisabona, Siena, Florenta, Genoa, partea veche a Tel Avivului si a Ierusalimului, in special orasele cocotate pe coline.
Unde vrem sa ajungem cu toata treaba asta? Ei bine, daca sunteti ca noi, stiti ca picioarele au de suferit destul de mult dupa o calatorie din asta de plimbat cu orele pe strazi. Oricat de multi plasturi am avea dupa noi, tot mai apare cate o basica, calcaiele tot varza o sa fie si talpile tot o sa va doara. Ce facem in situatia asta? Ei bine, ingrijirea picioarelor devine o prioritate.
Incaltaminte potrivita in calatorii
Ni s-a intamplat de multe ori sa mergem atat de mult pe jos incat sa ne dorim sa apara ca prin minune un autobuz sau un taxi care sa ne duca inapoi la cazare. Mai ales cand urcam pante interminabile pe temperaturi ridicate. Si uite asa, de-a lungul anilor, cu ceva trial and error, am invatat importanta incaltarilor potrivite in calatorii. Nu o sa avem niciodata in bagaj ceva cu toc, adidasii cu talpa confortabila ne sunt cei mai buni prieteni. Am renuntat si la balerini, pentru ca dupa ore de umblat pe strazi ni se umfla picioarele si pana la sfarsitul zilei ne trezim cu bataturi. O sa fim recunoscatoare pe veci Zeilor fashion-ului pentru anul in care a devenit normal sa porti adidasi cu orice.

Exfoliere
Incepem cu o baie calda si lasam picioarele la inmoiat. Acum e momentul sa scoateti scrub-ul ala pe care uitati sa-l folositi. Noi avem unul ratacit prin baie si-l folosim cel mai des cand ne intoarcem din vacante. Dupa baie urmeaza sa scoateti pila de calcaie. Sigur aveti prin casa una si mereu va propuneti sa o folositi mai des. Now is the time. Scapati de cat mai multa piele moarta puteti, pana considerati ca talpile si calcaiele va sunt suficient de fine.
Daca bataturile si crapaturile sunt mai serioase, apelati la artileria grea, sosetele exfoliante. Cele de la Parasoftin sunt excelente, insa trebuie sa aveti si putina rabdare, n-o sa se intample totul imediat. O sa naparliti ca un sarpe cam o saptamana si picioarele voastre nu o sa arate prea grozav. Si sa nu va speriati daca o sa gasiti piele moarta peste tot. E perfect normal si tot raul e spre bine. Ingrijirea picioarelor cere si cateva sacrificii.

Sursa foto Facebook Parasoftin
Hidratare intensa
Talpile au nevoie de o hidratare mai intensa, mai ales daca au fost supuse unor drumetii lungi. Asa ca lotiunea de corp iese din discutie in stadiul asta. Alegeti o crema pe baza de uree, cu cat mai mare concentratia, cu atat mai bine. Gasiti cele mai pufoase sosete pe care le aveti si tineti-le cateva ore, chiar si peste noapte.
Si pentru ca nu e suficienta o aplicare, insistati dupa fiecare baie/dus. Noi folosim crema pentru picioare de la Cerave cu acid salicilic. O gasiti atat pe Notino, cat si in farmacii. Acidul salicilic are rolul si de a exfolia, asa ca picioarele noastre sunt mai tot timpul fresh si intre vacante. Asta pana le distrugem in urmatoarea calatorie.
Voi ce trucuri aveti pentru ingrijirea picioarelor?

Sursa foto Facebook Cerave









aprilie 7, 2020 at 3:42 pm
[…] parte din rutina de igiena personala. E momentul perfect pentru un rasfat si pentru ele. Am scris AICI un articol despre ingrijirea picioarelor dupa calatorii, dar se potriveste foarte bine si in […]
mai 12, 2020 at 2:04 pm
[…] SA, crema reparatoare pentru picioare, despre care v-am mai vorbit si AICI; este unul dintre produsele noastre preferate; are o textura foarte grasa, hidrateaza si exfoliaza […]