
Top târguri de Crăciun din Europa
A mai ramas mai puțin de o lună până la Crăciun, așa că ne-am gândit să facem un top al celor mai frumoase târguri de Crăciun. Ca în fiecare an, ele vă așteaptă cu cadouri pentru cei dragi și o mulțime de dulciuri și mâncăruri tradiționale. Noi avem câteva pe listă la care am vrea să ajungem măcar o dată, dar anul acesta o să ne bucurăm doar de cele din România. Noi zicem să vă pregătiți să intrați în lumea magică a lui Moș Crăciun și alegeți-vă destinația favorită.
- Bucharest Christmas Market. Târgul din acest an se va descide pe 27 noiembrie, în Piața Universității. În acest an, peste 10.000 de beculeţe împodobesc arcadele Târgului de Crăciun, 200 de instalaţii cu câte 100 de becuri decorează cele 60 de căsuţe amplasate în piaţă, iar bradul tradiţional de Crăciun, înalt de 15 metri, va fi iluminat de nu mai puţin de 20.000 de beculeţe.
- Sibiu Christmas Market. Târgul s-a deschis pe 20 noiembrie și ne așteaptă să-i călcăm pragul. La Sibiu, în Piața Mare răsună deja colindele, iar miile de beculețe au transformat Piața într-un loc magic unde expozanții din cele peste 70 de căsuțe din lemn își prezintă produsele din diferitele colțuri ale țării.
- Viena Christmas Market. Îl puteți vizita de pe 13 noiembrie până pe 26 decembrie. Capitala Austriei are nu mai puțin de 25 de târguri, fiind considerat “casa” piețelor de Crăciun, cu romantica Schönbrunn Palace și Karlsplatz Christmas Market, perfecte pentru vacanțele cu familia. Găsiți de toate aici, de la produse artizanale la vin fiert, cadouri, mâncare tradițională, bijuterii și haine, exisâand câte ceva pentru toate gusturile. Nu ratați nici patinoarele și scenele nativității din oraș.
- Prague Christmas Market, 20 noiembrie – 3 ianuarie. Turiști din toate colșurile lumii vin anual în Praga pentru a vedea târgul. O să găsiți produse unice, decorațiuni de Crăciun și mâncare tradițională care este gătită chiar în fața voastră. Cu siguranță este un târg care nu trebuie ratat!
- Budapest Christmas Fair and Winter Festival, 13 noiembrie – 6 ianuarie. Piața Vörösmarty se transformă în loc de basm timp de o lună.
- Nuremberg Christmas Market. În fiecare an se deschide faimosul târg Christkindlesmarkt din piața Hauptmarkt. Anul acesta, de pe 27 noiembrie până pe 24 decembrie, peste 180 de căsuțe sunt decorate de sărbătoare.
- Munchen Christmas Market, 27 noiembrie – 24 decembrie. I se mai spune și “The Original” pentru că este cel mai vechi târg de Crăciun din oraș. Se spune că târgul de la Munchen este cel mai frumos din Germania, chiar dacă Berlinul încearcă de ani de zile sa-i fure titlul.
- Strasbourg, 27 noiembrie – 31 decembrie. Strasbourg este locul de unde au început toate târgurile de Crăciun, datând din anul 1570, așa că așteptați-vă la ceva tradițional și autentic.
- Cracovia Christmas Market, 27 noiembrie – 26 decembrie. Cracovia este una dintre cele mai ieftine destinații pentru târgul de Crăciun. Este situat chiar în centrul orașului, în piata Rynek Glowny.
- Manchester Christmas Market, 14 noiembrie – 21 decembrie. Se spune că este cel mai mare târg de Crăciun din UK. Se află în Albert Square.
Category:
Blog