Aventura italiană. Cinque Terre part 2

Astăzi continăum tot cu Cinque Terre. Dacă în post-ul trecut vă povesteam despre Monterosso și Vernazza, acum vă spunem câte ceva despre Corniglia, Manarola și Riomaggiore. Vă spuneam că Cinque Terre sunt faimoase și pentru traseele dintre fiecare sate și așa îi împacă și pe iubitorii de mare cât și pe cei de munte.

Dacă sunteți în “tabăra munte” ideal ar fi să vă alocați câteva zile pentru Cinque Terre pentru a putea face toate drumețiile și să nu uitați de încălțămintea adecvată. Inițial, aceste cărări nu au fost făcute pentru plimbări recreaționale, ele aveau scopul de transport și aprovizionare între cele 5 sate. Ȋn total există peste 100 de trasee, 38 dintre ele  fiind cele mai frecventate, iar 5 închise din cauza inundațiilor din Octombrie 2011 și a alunecărilor de teren, preconizându-se că vor fi deschise din nou în 2016-2017. O să aveți nevoie de Cardul Cinque Terre pentru a putea face drumețiile.

Cel mai popular și faimos traseu este Traseul #2, Sentiero Azzuro  sau Poteca Albastră, împărțit în patru secțiuni care leagă fiecare sat. Are o lungime de 12 km ce poate fi făcut în aproximativ 6 ore. Dinspre direcția La Spezia, primul traseu este Riomaggiore-Manarola, cel mai faimos și scurt de altfel, de 1,5 km și mai poartă numele  Via dell’Amore. Urmează traseul Manarola-Corniglia de 3 km, trecând prin gara din Corniglia și continuând cu urcatul a aproximativ 400 de trepte. Din păcate aceste două porțiuni au fost puternic afectate de alunecările de teren și sunt închise. Traseul dintre Corniglia-Vernazza are o lungime de 4 km, redeschis în 2015 și se află la o altitudine mai mare decât precedentele. Ultima secțiune dintre Vernazza-Monterosso are o lungime de 3,5 km, redeschis în 2014. Noi zicem că merită să vă alocați câteva zile pentru a vă putea bucura și de mare și de trasee.

Corniglia

Satul este singurul din cele 5 care nu are ieșire la mare, aflându-se în vârful unui deal, la 100 m peste nivelul mării. Accesul de la gară până în sat se face fie cu autobuzul sau pe jos. Noi am preferat să mergem pe jos pentru că nu știam cât o să așteptăm după autobuz, așa că de la gară am luat-o ușor pe jos până am ajuns la Lardarina, o porțiune de deal în trepte, 377 mai exact, care ne-a dat de furcă atât la urcat cît și la coborât pentru că în iulie când am fost noi afară erau vreo 38 de grade. Mare lucru nu e de făcut aici, doar să te plimbi pe străduțele de piatră și să bei granita din lămâi proaspăt culese. Ajungi la un moment dat la un punct de belvedere care merită tot efortul depus pentru că de aici ai parte de cele mai frumoase panorame. Ai marea, vezi în depărtare satele apropiate și dealurile de măslini și viță de vie. Noi ne-am oprit aici să ne tragem sufletul și să facem poze din toate direcțiile posibile.

Manarola

Manarola și Vernazza par a fi cele mai populare sate din cele 5. Și cele mai pitorești după părerea noastră. Manarola datează din anul 1338 și  gara de aici are cea mai frumoasă priveliște, liniile ferate terminându-se chiar pe marginea prăpastiei. Pentru a ajunge în sat de la gară trebuie să treci printr-un tunel care dă în singura stradă principală și pe care sunt “parcate” foarte multe bărci. Atunci când cauți poze cu Cinque Terre cele mai multe o sa fie cele din Vernazza cu piazzeta și golfulețul și casele colorate din Manarola cocoțate pe stâncă. Cu asta am asociat și noi Manarola și a trebuit să aflăm unde este exact locul de unde face toată lumea poza asta.

L-am descoperit imediat cum am văzut o mulțime de turiști care se îndreptau spre o porțiune din poteca care duce spre Via dell’Amore (poți să mergi puțin pe ea, doar că te oprești la un moment dat în fața unor porți cu gratii). După o mulțime de poze în care am încercat să găsim unghiul perfect și să ne facem loc printe  turiști (că deh, nu poți avea oameni necunoscuți în pozele tale), ne-am oprit pe o băncuță din piatră să admirăm priveliștea din fața noastră. Acum, să nu vă așteptați ca imaginea peste care o să dați la fața locului o sa fie la fel ca și cea din poze. Casele au culoriile mult mai șterse, trecerea timpului și ploile și-au spus cuvântul și nu beneficiază de puterea Photosopului și a filtrelor din Instagram. Dar tot sunt extreme de frumoase și cuprinse parcă de o aură de romantism.

Riomaggiore

Riomaggiore e primul și cel mai sudic sat din Cinque Terre cum vii cu trenul din La Spezia, originile lui datând din secolul XVIII. Numele se pare că îi vine de la un râu care curge pe sub strada principală. Riomaggiore ni s-a părut cel mai “dificil” sat din cele 5, poate și din cauza faptului că era ultimul vizitat și deja obosisem foarte mult urcând și coborând străduțe și pante în căldura de afară. Satul are cea mai abruptă stradă principală întâlnită până atunci încât eram atât de concentrate la urcare încât abia am băgat de seamă magazinașele care vindeau condimente și diverse chestii locale.

De aici am ajuns la o biserică, mergând pe străduțe fără nicio grijă până la un moment dat când cineva a aruncat o găleată de apă de la un balcon drept pe sora călătoare Simy. A avut noroc că s-a ferit la timp și apa nu a ajuns pe prețioasa camera de fotografiat (pozele le-am fi pierdut pe veci, dar părul s-a uscat imediat). Lumea se uita consternată în jur și o bătrânică chiar a venit să ne întrebe ce s-a întâmplat și apoi a început să țipe la balconul cu pricina.

Toate plimbările printre sate ne-au oboist destul de mult încât aproape adormisem în trenul spre La Spezia. Ne-am reîntors la mașină, care slavă Domnului, era tot acolo unde o lăsasem și ne-am continuat drumul până la Varese.