Pe urmele Printului Charles in Viscri
Viscri e unul din locurile in care ne doream de foarte mult timp sa ajungem. Satul a devenit cunoscut in intreaga Europa dupa ce printul Charles a cumparat o casa aici in 1996, iar de ceva ani apare in multe topuri cu cele mai frumoase sate din lume. Viscri este unul dintre satele sasesti din Transilvania aflat in patrimoniul UNESCO, fiind trecut pe harta mondiala a satelor traditionale din lume. Asa se face ca astazi este unul dintre cele mai vizitate sate din Romania, avad parte de turisti din toate colturile lumii. Viscri a atras atentia si Fundatiei Mihai Eminescu Trust patronata de printul Charles, care a renovat biserica din sat si alte cateva case din zona, dandu-le stralucirea de alta data.
Noi am ajuns la Viscri doar intr-o scurta vizita de cateva ore, timp doar sa vizitam Biserica si sa ne plimbam putin prin sat. Am profitat de ocazie si am intrat si prin curtile oamenilor, evident doar la cei ce aveau portile deschise, si eventual aveau si cate ceva la vanzare. Ne-a impresionat tare mult cum au putut sa transforme camere banale, grajduri si cotete de animale in adevarate camere de oaspeti, totul cu un design traditional, strans legat de cultura locului.
Scurt istoric
Documentele arata ca satul Viscri a fost intotdeauna un sat liber, nefiind niciodata parte dintr-o proprietate nobiliara. Pe la anul 1500, in sat erau 51 de gospodarii, 3 pastori, un dascal si doi saraci. Astazi, Viscri este inca un sat mic, avand aproximativ de 500 de locuitori, din care doar 27 de sasi. Satul a ramas undeva uitat in timp, cu strazi neasfaltate, doar pietruite in cel mai bun caz, fara gaze naturale sau canalizare. Pentru un turist, mai ales un strain, tocmai lucrurile acestea il fac special. Chiar si noua ni se pare fascinant, cu toate ca am copilarit la tara, insa diferenta este uriasa.
Cetatea si Biserica fortificata din Viscri
- Istoria Cetatii isi are originea in secolul XII, odata cu ridicarea bisericii;
- In secolul XIII lacasul de cult a fost inconjurat cu ziduri groase si bastioane;
- Este una dintre putinele biserici-sala romanice ale secolului XIII;
- Biserica a fost distrusa de invazia tatara de la 1241- 1242, si a fost inlocuita de un alt edificiu abia in 1498;
- Biserica si cetatea au fost temeinic restaurate in 1970-1971, fiind facute si alte lucrari de restaurare in anii ’90.
Urcatul in turnul bisericii nu trebuie ratat. Ajunsi acolo veti putea admira intreg satul, pajistile si padurile din jur. Atentie insa! Urcarea în Turn se face pe proprie raspundere, sunt scari destul de inguste si intunecate.
Interiorul cetatii adaposteste si Muzeul, care detine obiecte foarte interesante, cutii ale breslelor si diverse unelte, piese de mobilier si porturi traditionale. Gasiti acolo si detalii relevante despre organizarea comunitatilor sasesti. Noua cea mai interesanta incapere ni s-a parut a fi Camera Slaninei. Aceasta camera este interesanta prim prisma traditiei pastrarii slaninei, un obicei stravechi care a facut parte din viata comunitatii pana in anii ’90. Pe vremea aceea, oamenii nu aveau frigidere, asa ca fiecare familie din sat isi pastra slanina in aceasta incapere din turn, unde temperatura era constanta tot timpul anului. Pe soricul slaninii se scria peste tot numarul casei detinatorului, iar in fiecare duminica proprietarii veneau si-si luau cate o bucata, cat sa le ajunga pentru intreaga saptamana. La iesirea din incinta cetatii fiecare trebuia sa arate bucata de slanina pentru a dovedi ca a luat din slanina lui.
Strazile si casele din Viscri
Fiind un sat micut, il puteti lua usor la pas si asa admirati fatadele colorate ale caselor. Asta am facut si noi, desi afara se facuse din ce in ce mai cald. Am plecat cu gandul de a vedea casa Printului Charles, dar cum nu am gasit pe net mai nicio informatie cu privire la numarul casei, am intrebat localnicii. Ni s-a spus ca de fapt sunt doua case albastre intr-o curte si le gasim la intersectia mare. Mergand prin sat, am observat ca predomina culoare albastra pe fatada caselor si ne-am si oprit sa facem poze la cele care ne-au placut mai mult.
Ajunse acolo, am gasit poarta deschisa si am intrat sa facem niste poze in curte. Casele nu se pot vizita inauntru pentru ca sunt turisti cazati, dar prin curte poti sa te plimbi linistit. Totul e decorat in acelasi stil ca in tot satul, cu multe elemente traditionale. Si aici fostele grajduri si anexe au fost transformate in camere de oaspeti. Totul este vesel si colorat, incat te imbie sa-ti faci pe loc o rezervare pentru urmatoarele locuri disponibile.
Mancarea in Viscri
Cum am ajuns pe la ora pranzului, am preferat sa mancam in sat. Daca nu esti cazat la vreo pensiune in Viscri unde proprietarii iti servesc si mancare, ai ceva optiuni si in sat. Din pacate pentru noi, in ziua aceea restaurantul era inchis, dar o doamna de le Biserica ne-a recomandat Cafe Artizan, aflat imediat dupa zidurile Cetatii, cam singurul loc deschis la ora aceea. Sincere sa fim, mancarea nu prea ne-a dat pe spate si a fost si putin cam scumpa. Nu exsista optiuni, mananci doar ce au gatit ei in ziua resectiva. Am apreciat in schimb painea facuta pe vatra si socata facuta cu sifon (sifon, da? cine a mai baut sifon in zilele noastre?!).
Drumul pana in Viscri
Noi am venit dinspre Brasov si va spunem ca drumul nu e prost, e foarte prost! Pe ultimii 7 km nu exista practic drum (bine, e un drum in constructie), doar nisip batatorit. Prima data am crezut ca ne-a dus Waze-ul pe o scurtatura mai dubioasa, mai ales ca nu am vazut decat vreo 3 masini tot drumul. La intoarcere ne-am dat seama ca acesta este „drumul” spre Brasov, cand am vazut ca si celelalte masini cu turisti care plecau din sat tot pe acolo o luau. Asa ca mergeti cu atentie pe portiunea asta, nu exista asfalt, doar nisip, pietris si gropi, si eventual niste muncitori cu excavatoare care sapa si niveleaza drumul. Sa speram totusi ca o sa termine (sau sa inceapa) sa asfalteze destul de curand pentru ca Viscri o sa devina si mai popular in anii viitori.














































